Bune Practici – Set De Instrumente

În acest set de instrumente prezentăm ideile cheie ale abordării GROWE și exemple de bune practici. El include exemple concrete din implementarea proiectului, oferite de profesori de gimnaziu și de liceu din Italia, România, Lituania și Marea Britanie. GROWE – Literație și dezvoltare socio-emoțională (acronimul englezesc al Get readers on the wavelength of emotions) este un proiect cofinanțat de programul Erasmus+, care își propune să dezvolte competențele de literație și abilitățile socio-emoționale la elevi prin utilizarea textelor autentice în procesul de învățare.

Toți profesorii, indiferent de disciplina pe care o predau, ar trebui să sprijine elevii să-și dezvolte competențele de literație și abilitățile socio-emoționale. Modelul GROWE este o abordare inovatoare, testată de profesori din patru țări europene.

CE URMĂRIM?

 

Acest set de instrumente se adresează profesorilor de gimnaziu și de liceu. Urmărim:

îmbogățirea cunoștințelor

despre literație disciplinară (LD) și învățare socială și emoțională (ÎSE) și înțelegerea modului în care acestea pot fi dezvoltate;

împărtășirea unor idei practice

pentru proiectarea și facilitarea învățării care favorizează dezvoltarea literației disciplinare și învățarea socio-emoțională;

să oferim sprijin pentru evaluarea

competenței de literație și a abilităților socio-emoționale la elevi și a progresului în dezvoltarea acestor abilități;

să sprijinim reflecția asupra rezultatelor învățării elevilor în lecțiile GROWE

astfel încât profesorii să poată răspunde mai bine nevoilor de dezvoltare a literației disciplinare și abilităților socio-emoționale ale elevilor.